O frumoasă mărturie
de Claudio De Castro
Care este ora cea mai potrivită pentru rugăciune? V-ați pus vreodată această întrebare? Este o întrebare pe care eu mi-o pun deseori. Vi se va părea ceva straniu, însă aș vrea să intru în atenția lui Dumnezeu și să știu că în acel moment mă aude și că îmi împlinește rugăciunea.
În Biblie, găsim exemplul unor oameni ai rugăciunii, persoane care se rugau de trei ori pe zi, în afara faptului că se rugau în momentul răsăririi soarelui.
Dar Isus, ce spunea despre rugăciune?
- „Apoi le-a spus o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja” (Luca 18,1).
- „Faceţi toate acestea în rugăciuni şi cereri în Duh, în orice timp. Pentru aceasta fiţi vigilenţi şi statornici în rugăciune pentru toţi sfinţii” (Efeseni 6,18).
„Pelerinul rus” este una dintre cărțile pe care eu le recomand. Nu vă imaginați cât mi-a fost de ajutor când am citit-o. Pelerinul rus s-a angajat într-o mare aventură, atunci când căuta răspunsul la o neliniște deosebită pe care o avea:
„Prin harul lui Dumnezeu, sunt om și creștin; prin faptele mele, sunt un mare păcătos; prin faptul de a fi un pelerin obișnuit, sunt un rătăcitor, de la un loc la altul… În duminica a XXIV-a de după Sfânta Treime, în timpul slujbei, am intrat în biserică pentru a mă ruga; citeam din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Tesaloniceni, în locul în care este scris: „Rugați-vă fără încetare”. Aceste cuvinte au pătruns adânc în sufletul meu, și m-am întrebat cum este posibil să mă rog "fără încetare”.
Ca pelerin, am avut o experiență asemănătoare, plină de neliniști și de prezența lui Dumnezeu.
Se pare că există anumite ore pentru rugăciune, care aduc multe roade spirituale. Două dintre aceste ore mă impresionează mult:
- Ora trei, după-amiaza, ora milostivirii
„La ora trei, după-amiaza, imploră milostivirea mea mai ales pentru cei păcătoși și, pentru un scurt moment, lasă-te pătruns de patima mea, mai ales de dăruirea mea în momentul morții. Este ora milostivirii imense pentru lumea întreagă. (…) În acea oră , nu voi refuza nimic sufletului care mijlocește de la mine prin patima mea…” (Jurnal 1320).
- Răsăritul soarelui
„Dimineața, încă pe întuneric, sculându-se, a ieșit şi s-a dus într-un loc retras şi se ruga” (Marcu 1,35)
M-am rugat la răsăritul soarelui. A fost minunat, iar acum mă rog deseori…
Dar pentru voi? Care este ora la care preferați să vă rugați?

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu